Flori de Poveste – O Seară de Emoție și Conectare
În această seară, am trăit împreună un moment special la atelierul nostru „Flori de Poveste”, unde fiecare și-a creat trandafirul familiei. Fiecare petală purta un nume drag, fiecare floare ascundea o poveste, iar fiecare dintre noi a plecat acasă cu o amintire plină de căldură.
Atelierele de acest fel nu sunt doar despre creativitate, ci și despre vindecare sufletească. Pentru persoanele oncologice, astfel de momente sunt o adevărată terapie: ne oferă o pauză de la grijile zilnice, ne ajută să ne relaxăm și să ne regăsim bucuria de a fi împreună. Prin joc, prin creație, prin râsete și conversații, reușim să ne reconectăm cu noi înșine și cu ceilalți.
Nicoleta Smeu, cea mai tânără voluntară a noastră, ne-a arătat cu multă răbdare și dedicare cum să transformăm hârtia în emoție și culoare. Mulțumiri din suflet Lenutei , care ne-a pus la dispoziție toate materialele necesare și a pregătit cu drag mărțișoare pentru doamnele prezente. Și, nu în ultimul rând, mulțumim Clinica OMNIS pentru spațiul cald și primitor, unde am avut ocazia să petrecem această seară minunată.
Astfel de întâlniri ne reamintesc că, indiferent de provocările prin care trecem, nu suntem singuri. Împreună putem găsi lumină chiar și în cele mai grele momente. Vă mulțumim tuturor pentru prezență și vă așteptăm cu drag la următoarele întâlniri!

Contact

© 2025 GRUP SUPORT ONCOLOGIC SIBIU – Powered by ovismedia